Rezolvarea reclamatiei de catre organismele extrajudiciare
Ai făcut o reclamaţie către un organism extrajudiciar. Ce se va întâmpla cu această reclamaţie?
1. Principiu: intervenţia unui terţ
Sistemele extrajudiciare de rezolvare a litigiilor se caracterizează prin intervenţia activă a unei terţe persoane, alta decât instanţa. Această intervenţie are loc într-un cadru amiabil. Terţa persoană trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a garanta rezolvarea riguroasă şi echitabilă a fiecărei reclamaţii.
Trebuie, în special, să fie independentă faţă de administraţie sau faţă de operatorul economic cu care eşti în litigiu. Această persoană nu trebuie confundată cu un eventual serviciu intern de reclamaţii al vânzătorului faţă de care ai efectuat primele demersuri.
Structurile, procedurile şi deciziile acestor organisme sunt destul de variate. Mediatorul, conciliatorul sau arbitrul fie va impune o soluţie care trebuie respectată, fie va propune o modalitate de rezolvare sau te va ajuta să ajungi la aceasta.
Rezolvarea reclamaţiei se va face în două etape.
2. Organismul examinează dacă poate rezolva reclamaţia
Organismul căruia i-ai înaintat plângerea va începe prin a verifica dacă rezolvarea acesteia este de competenţa sa şi dacă ai îndeplinit toate formalităţile necesare: se va pronunţa asupra admisibilităţii reclamaţiei tale.
Pentru ca reclamaţia să fie considerată admisibilă, aceasta va trebui să îndeplinească anumite condiţii:
- Trebuie să fi contactat în prealabil operatorul economic încercând să ajungi la o înţelegere amiabilă.
- Organismul trebuie să fie competent pentru a rezolva tipul de litigiu care îi este prezentat.
- Trebuie să respecţi eventualele termene stabilite de către organismul extrajudiciar.
- Nu trebuie să fi introdus în instanţă nici o altă acţiune vizând aceleaşi fapte.
- Nu poţi face aceeaşi reclamaţie de mai multe ori către un organism extrajudiciar, cu excepţia intervenţiei unui element nou. În această situaţie, te poţi adresa aceluiaşi organism.
- Nu poţi rămâne anonim.
3. Organismul se pronunţă
1. Procedură
Dacă reclamaţia ta nu conţine toate informaţiile de care are nevoie, organismul extrajudiciar îţi va putea solicita completarea acesteia. Organismul extrajudiciar va solicita şi punctul de vedere al operatorului economic.
2. Soluţie
Trebuie făcută o distincţie clară între mediatori şi conciliatori, pe de o parte, şi arbitri, pe de altă parte. Hotărârile lor nu au aceleaşi consecinţe.
- Mediatorii şi conciliatorii oferă soluţii care nu sunt obligatorii şi pe care părţile le pot accepta sau nu.
- Arbitrii oferă o soluţie care este obligatorie pentru părţi şi care se numeşte hotărâre arbitrală. Din acest motiv procedura în faţa unui arbitru este mai complexă, pentru a garanta o decizie justă şi echitabilă.
3. Care sunt costurile
În general aceste proceduri, şi în special cea arbitrală sunt contra cost.
a) Urmarea unei medieri
1. Eşti de acord cu soluţia propusă , dar vânzătorul nu este Mediatorul nu are puterea de a-l constrânge pe vânzător să execute. Poate încerca să-l convingă de corectitudinea soluţiei, dar nu-l poate obliga.
Dacă totuşi doreşti o remediere a problemei, va trebui sa te adresezi instanţei de judecată. Înainte de a face acest lucru, asigură-te că merită efortul. Procedura judecătorească poate fi lungă şi costisitoare. În cursul acestei noi proceduri vei putea invoca soluţia favorabilă propusă de organismul extrajudiciar căruia te-ai adresat anterior.
2. Nu eşti de acord cu soluţia propusă În acest caz ai dreptul de a sesiza instanţa. Poţi începe o procedură judecătorească în cursul căreia vei putea reclama orice doreşti. Fii totuşi prudent. Vânzătorul va putea invoca soluţia organismului extrajudiciar.
3. Ai ajuns la o înţelegere cu vânzătorul, dar acesta refuză să execute În acest caz atât tu, cât şi vânzătorul sunteţi legaţi de un nou contract şi ai la îndemână mai multe posibilităţi: • Fie îl pui pe vânzător în întârziere pentru executarea acestui contract; • Fie te adresezi din nou organismului extrajudiciar; • Fie introduci o acţiune în instanţă.
b) Urmarea unui arbitraj
1. Eşti de acord cu hotărârea, dar vânzătorul refuză să o execute Pentru a-l obliga pe vânzător să execute, trebuie să te adresezi instanţei în vederea învestirii hotărârii arbitrale cu formulă executorie, adică pentru a o putea executa silit.
2. Nu eşti de acord cu hotărârea arbitrală În această situaţie poţi iniţia o acţiune în anulare în instanţă, dacă sunt îndeplinite cerinţele legale.
Atenţie! Dacă după pronunţarea hotărârii arbitrale ai renunţat la acest drept, nu vei mai putea introduce acţiunea în anulare.
Login
Sondaj
Iti cunosti drepturile in calitate de consumator?
Membri online
Statistici reclamatii
- 3554 reclamatii
- Astazi: 1
- Saptamana in curs: 10
- Luna in curs: 269



