Vineri, Septembrie 10, 2010

Cauta o reclamatie...

Tag >> Asa NU

Å¢ara noastră se numără printre statele europene cu cel mai înalt grad de risc din punctul de vedere al îmbătrânirii populaÅ£iei.

Până în 2060, rata de dependenţă din sistemul public de pensii, respectiv populaÅ£ia de peste 65 de ani raportată la populaÅ£ia cu vârstă între 15-64 de ani, se va tripla, potrivit unui raport realizat de experÅ£ii Uniunii Europene.

În acest context, România se va număra printre statele europene ce vor fi cel mai grav lovite de efectele crizei demografice.


Jocurile copilăriei s-au schimbat de la o generaÅ£ia la alta. Mult, dar deloc în bine. Iar în era violenÅ£ei ÅŸi a falselor valori, piaÅ£a jocurilor pentru cei mici s-a adaptat.

AÅŸa au ajuns roboÅ£ii cu patru braÅ£e în topul vânzărilor ÅŸi tot aÅŸa au dispărut sau au fost îngrămădite în lăzile din grădiniÅ£e cuburile puzzle. O realitate pe care mulÅ£i părinÅ£i o tolerează este cea reprezentată simbolic de imaginea copiilor cu ochii afundaÅ£i în ecranul calculatorului.

Comuna Bujoreni este localitatea cu cel mai mare număr de persoane cu handicap din judeÅ£ul Vâlcea.

Astfel, 420 din cele 600 de persoane de etnie romă înregistrate la primărie au certificat de handicap, iar dintre acestea peste 100 sunt copii sub 14 ani. Cum numărul persoanelor cu handicap, în special cel al copiilor, a crescut de la o lună la alta, autorităţile locale au cerut ca bolnavii să fie consultaÅ£i de mai mulÅ£i medici de specialităţi diferite.


Imagini ÅŸocante în Marea Britanie. O fetiţă de doar 12 ani a fost filmată în timp ce bătea cu cruzime un căţel de 18 luni.

În filmuleÅ£ul de 13 minute se poate vedea cum eleva loveÅŸte căţelul de 14 ori, îl biciuieÅŸte ÅŸi îl calcă pe coadă cu un picior în timp ce îl loveÅŸte cu celălalt.

Potrivit The Sun, animalul nu este al fetiÅ£ei, ci al unui bărbat de 60 de ani, prieten foarte bun cu tatăl acesteia, care l-a lăsat temporar în grija ei.


Andronescu

Elevii de liceu vor avea o zi în plus în orarul săptămânal, urmând a veni ÅŸi în zilele de sâmbătă la ÅŸcoală pentru a participa la orele de sport. Ministrul PSD al EducaÅ£iei, Ecaterina Andronescu, a decis că este cel mai bine pentru liceeni să scoată ora de EducaÅ£ia Fizică din programa săptămânală intrucat apreciaza ca acestia ar continua orele... transpirati... ÅŸi, împreună cu celelalte două ore de sport, pe care le va introduce printre activităţile extracurriculare, să le programeze pentru weekenduri.