Probleme privind timeshare-ul
1. Care sunt principalele probleme?
Visul de a deţine un timeshare poate fi distrus în cazul luării unei decizii greşite în privinţa vânzătorului.
Contractele referitoare la timeshare sunt de obicei complexe şi ar trebui să citeşti întotdeauna rândurile de dimensiuni mici. Dacă nu înţelegi contractul, nu îl semna, dacă nu ai avut posibilitatea să studiezi lucrurile pe care nu le-ai înţeles sau posibilitatea de a căuta sfaturi legale imparţiale.
Preţul real al unui timeshare, preţul de achiziţie este menţionat în contract. Preţul variază în funcţie de sezon, durata timeshare-ului, dimensiunea proprietăţii, locaţie, facilităţile proprietăţii şi facilităţile din complexul în care proprietatea este localizată, precum şi în funcţie de alţi factori.
Trebuie să fii conştient că mai pot exista cheltuieli suplimentare, ca de exemplu întreţinerea care trebuie plătită în fiecare an, chiar dacă tu nu foloseşti proprietatea în acel an. Asigurarea, taxele, onorariul managerului sau al agentului, întreţinerea infrastructurii (calea de acces, grădina, piscina) pot ridica preţul vacanţei.
Chiar şi după ce ai luat în considerare toate aceste lucruri, trebuie să adaugi alte cheltuieli generate de: biletele de avion, închirierea maşinii, alimente, precum şi costuri pentru distracţie.
Analizează cu grijă costurile şi procedurile de schimbare a locuinţei pe care o deţii în regim timeshare cu o altă proprietate similară. Dacă acestea sunt înfrumuseţate în materialele informative ale companiei, atunci cere mai multe detalii în scris.
Asigură-te că ştii şi înţelegi tot ce implică acest tip de contract.
De exemplu, poţi merge în vacanţă la o altă dată din timpul anului pentru care ai plătit deja? Cum poţi aranja aceste schimburi - există un onorariu care trebuie plătit unei terţe părţi şi dacă există, care este valoarea acestuia?
Ce se întâmplă cu proprietatea ta în săptămânile în care în mod normal ar trebui să fii acolo?
Există costuri suplimentare dacă doreşti să mergi la o proprietate mai mare sau într-o altă locaţie şi cui trebuie să plăteşti onorariul?
Fiecare timeshare sau club de vacanţă are reguli diferite şi nivele diferite de taxe de întreţinere.
Dacă te gândeşti să cumperi un timeshare sau să te înscrii în cadrul unui club de vacanţă, trebuie să-ţi faci timp să analizezi cu atenţie oferta.
2. Ce se întâmplă dacă vrei să renunţi la timeshare sau să îţi vinzi timeshare-ul?
Preţul revânzării unui timeshare este de obicei mai mic decât preţul achiziţionării. Fii atent la capcanele unui timeshare!
Câteva exemple:
un vânzător se poate oferi să vândă un timeshare în numele tău, pentru asta el îţi poate cere o plată înainte(pentru a preîntâmpina cheltuielile ce pot interveni).
Fii atent atunci când dai banii, au existat mai multe cazuri în care aceşti vânzători au dispărut cu sumele plătite în avans!
Este posibil să fii invitat de un operator economic la o întâlnire în străinătate, pe cheltuiala ta, de obicei pentru a negocia vânzarea.
În timpul întâlnirii, un nou plan de vacanâă îţi poate fi sugerat folosind timeshare-ul pe care îl deţii ca o parte a schimbului. Încă odată, fii atent la conţinutul acestor contracte. Unii oameni au aflat ulterior că încă deţineau timeshare-ul iniţial şi incă un plan de vacanţă.
3. Timeshare... gândeşte-te cu grijă!
Achiziţionarea unui timeshare este acelaşi lucru cu pregătirea unor vacanţe viitoare.
Avantajul consumatorului e că plătind acum pentru vacanţele viitoare este protejat de creşterile ulterioare ale preţurilor.
Există câteva oferte avantajoase valabile, dar întreg domeniul cere cercetare şi multă grijă, nu e o decizie pe care poti să o iei cu uşurinţă.
Există numeroase mijloace ale operatorilor economici şi ale angajaţilor lor care vor încerca să îţi ia banii, dar fii atent la capcanele lor, ca de exemplu costurile ascunse.
Citeşte totul cu atenţie, dacă o ofertă sună prea bine ca să fie adevărată, atunci poate nu este aşa!
Dacă vânzătorul îţi spune că un asemenea preţ care este valabil numai odată, atunci el încearcă să te preseze cu semnarea contractului.
Login
Sondaj
Iti cunosti drepturile in calitate de consumator?
Membri online
Statistici reclamatii
- 3546 reclamatii
- Astazi: 2
- Saptamana in curs: 2
- Luna in curs: 261



